Loading date and time...

Premii şi distincţii

 

EPSA 2011

Proiectul „Economia bazată pe Cunoaștere” a primit o nouă certificare de bună practică în cadrul ediției 2011 a premiilor „European Public Sector Awards” (EPSA) din cadrul Institutului European de Administrație Publică.

Certificarea proiectului EBC ca „Best Practice” a venit în urma a trei etape de evaluare derulate până în prezent de un juriu experimentat desemnat de EPSA, rezultând o listă scurtă de 58 de nominalizați dintr-un total de 274 de proiecte din 33 de țări participante la ediția din acest an. Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin Unitatea de Management a Proiectului, a concurat la premiile EPSA 2011 la categoria „Smart Public Service in a Cold Economic Climate” – Servicii publice inteligente într-un context economic dificil. Dinstincția de bună practică oferită în acest an recompensează și certifică rezultatele remarcabile pe care le-a avut proiectul EBC până în prezent.

 

COMPUTERWORLD Honors Program

Unitatea de Management a Proiectului, din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, a fost desemnată ca Laureat în cadrul ComputerWorld Honors Program 2011.

Proiectul „Economia bazată pe Cunoaștere” se alătură altor 254 de proiecte nominalizate din 23 de țări, dintr-un total de peste 1000 de aplicanți din întreaga lume.

Evenimentul de decernare a premiilor va avea loc pe data de 20 iunie 2011, la Washington D.C., SUA.

 

ASOCIATIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI

Premiul I în cadrul Competiţiei Naţionale a celor mai bune practici din Administraţia Publică, la categoria "Îmbunătăţirea serviciilor publice printr-un management organizaţional şi al calităţii performanţei", organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în 2010.

Proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere este considerat un exemplu de bună practică în administraţia publică din România datorită rezultatelor remarcabile obţinute, a eficienţei demonstrate şi a practicilor inovative diseminate.

 

THE HIGHEST HONOR IN PROJECT MANAGEMENT

Finalist în cadrul competiției International Project Excellence Award 2010, la categoria "Project Excellence in Medium-Sized Projects", organizată de Asociația Internațională de Project Management.

Rigurozitatea implementării şi succesul înregistrat de Programul de instruire TIC în şcoală şi afaceri şi Portalul eComunitate, ce fac parte din proiectul "Economia Bazată pe Cunoaştere", au impresionat juriul IPMA (Asociaţia Internaţională de Project Management), care le recomandă drept una dintre cele mai importante realizări în domeniul managementului de proiect.

 

e-Inclusion 2008

Medalie în cadrul Competiției e-Inclusion organizată de Comisia Europeană, la secţiunea "Geographic Inclusion", Viena, 2008. Proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere este considerat un exemplu de bună practică pentru utilizarea eficientă a IT&C şi a tehnologiei digitale pentru combaterea dezavantajelor sociale şi a excluziunii digitale.

 

Premiile IT&C ale Romaniei 2006

Economia Bazată pe Cunoaştere a fost considerat "Proiectul cu cel mai bun conţinut informaţional" în cadrul Premiilor IT&C ale României – Bucurerști, 2006, pentru contribuţia la amplul proces de extindere a accesului la tehnologii informaţionale şi comunicaţii moderne pentru comunităţile rurale - Bucureşti, 2006.

Competiția eAntreprenor 2012


OBIECTIVE

Competiţia “eAntreprenor”, parte a Programului “Economia Bazată pe Cunoaştere” (EBC), este o competiţie iniţiată de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de organizator.

Concursul se adresează antreprenorilor locali din cele 229 de localităţi participante la acest program şi urmăreşte stimularea mediului de business local sprijinind inițiativele antreprenorilor şi oferindu-le oportunitatea de a-şi dezvolta afacerile.

Competiţia eAntreprenor îşi propune să devină un veritabil concurs adresat mediului de business local, participanţii fiind încurajaţi să dezvolte activități inovative prin care propriile lor afaceri, dar și mediul de afaceri local pot deveni mai competitive prin utilizarea resurselor TIC.

Prin crearea unor echipe mixte, formate din maxim 3 antreprenori şi un coordonator de echipă (manager RECL, administratorul IT, profesori din comunități sau facilitatorul educațional local),  se urmăreşte consolidarea relaţiei dintre personalul RECL şi membrii comunităţii implicaţi în desfăşurarea unor variate activităţi economice. Toate activităţile desfăşurate în cadrul acestei competiţii se vor axa pe iniţiative inovative, bazate pe utilizarea instrumentelor TIC şi pe generarea de rezultate şi beneficii concrete pentru micii antreprenori din comunităţile EBC, precum şi pe generarea de profit şi atragerea de fonduri în comunitate.

Competiţia urmăreşte de asemenea crearea, sprijinirea, consolidarea şi promovarea unei culturi antreprenoriale la nivel rural și mic urban capabile să accelereze iniţierea de afaceri de succes şi să mărească competitivitatea la nivel local.



PERIOADA ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE

Perioada de derulare a competiției este: 23 iulie - 7 septembrie 2012

Condiții de participare:

  • Participarea la acest proiect este liber consimţită.
  • La competiţie pot participa doar utilizatori înregistraţi în portalul www.eComunitate.ro
  • Are dreptul să se înscrie în concurs orice echipă formată din un coordonator de echipă (manager RECL, administratorul IT, profesori din comunități sau facilitatorul educațional local) şi cel puţin 1 antreprenor din cele       229 de comunităţi participante la proiectul “Economia Bazată pe Cunoaştere”.
  • În competiţie se pot înscrie mai multe echipe din aceeaşi comunitate.
  • Sumele bugetate pentru implementarea planului de afaceri trebuie să se încadreze în bugetul de 6100 USD + TVA.
  • Toate activităţile sunt obligatorii. Nu vor intra în evaluare echipele care nu au realizat ambele activităţi.


MOD DE DESFĂŞURARE

La competiţia eAntreprenor pot participa echipe formate din un coordonator de echipă (manager RECL, administratorul IT, profesori din comunități sau facilitatorul educațional local) şi antreprenori din comunităţile EBC. Coordonatorul de echipă poate înscrie în concurs mai multe echipe pentru aceeaşi comunitate.


Exemple de echipe ce pot participa la competiţie:

  • echipă minimă: Coordonator echipă + 1 antreprenor;
  • echipă maximă: Coordonator echipă + 3 antreprenori;

Un coordonator de echipă (manager RECL, administratorul IT, profesori din comunități sau facilitatorul educațional local) poate forma una sau mai multe echipe cu unul sau mai mulţi antreprenori. În cazul în care echipa este formată din mai mulți antreprenori este necesar să existe un parteneriat între antreprenori din care să rezulte clar interesul comun și convergența centrelor de business în cadrul planului de afaceri.

In cadrul competiţiei, prin Antreprenor ne referim la orice agent economic care adoptǎ un comportament activ și novator și aparţine unei comunităţi EBC înregistrată din punct de vedere legal, indiferent de forma în care este acesta înregistrat (de exemplu: SRL, SA, RA, PFA, ASF, SNC, AFJ, CON, CRL, II, IF, etc...)


Informaţii suplimentare privind desfăşurarea competiţiei eAntreprenor pot fi obţinute prin transmiterea unui mesaj la adresa PortalAdmin@ecomunitate.ro.


ACTIVITĂŢILE PROIECTULUI

 ACTIVITATEA 1 Înscrierea în cadrul competiției

Perioada de desfășurare: 23 - 5 august 2012

Înscrierea în cadrul competiției eAntreprenor presupune încărcarea în cadrul portalul eComunitate.ro componența echipei participante la competiție. Pentru acesta se folosește formularul standard pus la dispoziție de către organizator.

click aici pentru a descărca formularul de înscriere în competiție


Livrabile: formularul de înscriere în competiție completat. Acesta se încărca pe eComunitate.ro → Activitatea 1

 

Informații suplimentare activitatea 1

  • Este necesar ca antreprenorii să-și prezinte în cadrul modului de business disponibil in cadrul portalului eComunitate.ro compania și produsele/serviciile oferite (http://www.ecomunitate.ro/public/business/catalog.aspx).
  • Echipele care se înscriu în concurs pe perioada de derulare a activității 1 primesc un punctaj suplimentar de 10 puncte.
  • Pentru echipele formate din 2 sau 3 antreprenori se oferă un punctaj suplimentar de 5 puncte.

ACTIVITATEA 2 – Planul meu de afaceri – Drumul către succes!

Perioada de desfășurare: 6 august - 7 septembrie 2012

Activitatea presupune realizarea unui plan de afaceri (acesta necesită și un plan de acțiuni aferent fiecărei echipe, obligatoriu bazat pe utilizarea TIC) care să se încadreze în valoarea de 6100 USD +TVA și să se desfășoare pe o perioadă de 3 luni. Acesta va conţine acţiuni/activităţi dorite a fi întreprinse de către antreprenor / de către echipa per ansamblu în scopul de a îndeplini obiectivele propuse in planul de afaceri.


Activitățile eligibile sunt:

  • achiziționarea de echipamente IT;
  • instruiri pentru utilizarea noilor tehnologii;
  • crearea de site-uri web;
  • redesign-ul site-urilor existente;
  • promovare online.

În cazul câştigării unuia dintre cele 6 premii, Proiectul EBC prin competiția eAntreprenor va susţine finanțarea activităților antreprenorilor în realizarea obiectivelor specificate în cadrul planului de afaceri.

click aici pentru a descărca planul de afaceri într-un format standard


Livrabile: planul de afaceri. Acesta se încărca pe eComunitate.ro → Activitatea 2

 

Informații suplimentare activitatea 2

  • Toate câmpurile planului de afaceri sunt obligatorii.
  • Activităţile planificate vor acoperi o perioadă de 3 luni și se vor axa atât pe o analiză a nevoilor de dezvoltare ale antreprenorului/antreprenorilor, cât şi a publicului ţintă căruia i se adresează cu scopul de a contribui la dezvoltarea mediului de afaceri. Pentru a realiza o planificare realistă se vor analiza atât resursele pe care comunitatea şi regiunea din care aceasta face parte le pot pune la dispoziţia antreprenorilor în scopul susţineri afacerii acestuia, cât şi alte tipuri de resurse (nu obligatoriu disponibile la nivel local) ce pot contribui decisiv la consolidarea mediului de afaceri local.

EVALUARE PROIECTELOR ȘI ANUNŢAREA CÂŞTIGĂTORILOR

Materialele create în cadrul competiției vor fi încărcate pe portalul eComunitate.ro, în secțiunea dedicată competiției eAntreprenor, unde vor fi analizate de un juriu independent. Acest juriu va evalua toate proiectele înscrise în concurs, care au realizat integral activităţile propuse.

Activitate

Criteriu

Punctaj

Activitatea 1

Înscrierea la termen a echipei în cadrul competiției

10 p

Echipa este formată din 2 sau mai mulți antreprenori

5 p

Actualizarea informațiilor în cadrul portalului eComunitate.ro

5 p

Activitatea 2

Identificarea corectă a obiectivelor

 

Îndrumări:

Planul de afaceri are obiective bine definite și orientate către TIC.

20 p

Relevanța activităților. Cât de fezabil este planul de acțiune

 

Îndrumări:

Activitățile sunt în concordanță cu obiective stabilite.

 

Acestea se pot realiza următoarele 3 luni. Planul de acțiune este realist.

20 p

Veridicitatea proiecției bugetare. În ce măsură bugetul este clar și detaliat

 

Îndrumări:

Sumele alocate pentru activități sunt realiste și există furnizori pe piață care să ofere produsele/serviciile solicitate în bugetul specificat.

Activitățile sunt convingătoare și integrate astfel încât să formeze un proiect coerent.

20 p

Atingerea obiectivelor

 

Îndrumări:

Activitățile planificate contribuie la atingerea obiectivelor antreprenorului și contribuie la dezvoltarea afacerii prin TIC.

20 p

Total:  

100 p

Lista câştigătorilor va fi afişată pe site-ul www.ecomunitate.ro în termen de 15 zile calendaristice de la data încheierii competiției.


PREMII

Pe baza punctajului obţinut în urma evaluării, vor fi oferite 6 premii în valoare de 6,100 USD +TVA  fiecare şi 6 Tablete (10.1 inch, 3G, 16GB) pentru coordonatorii echipelor câștigătoare.

Premiul în valoare de 6100 USD + TVA va susţine implementarea acţiunilor identificate şi planificate în cadrul planului de afaceri câștigător.

Achizițiile se realizează de către organizatori urmând ca serviciile și produsele să fie predate către antreprenori. Activitățile eligibile sunt:

  • achiziționarea de echipamente IT;
  • instruiri pentru utilizarea noilor tehnologii;
  • crearea de site-uri web;
  • redesign-ul site-urilor existente;
  • promovare online.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Înscrierea participanţilor

Înscrierea echipelor participante, formate dintr-un coordonator de echipă şi cel puţin 1 antreprenor se va face online, prin intermediul portalului eComunitate.ro (secţiunea “Business/eAntreprenor”) de către coordonatorul echipei.

Pentru înregistrare, trebuie parcurşi următorii paşi:

  • Se accesează portalul eComunitate la adresa www.ecomunitate.ro;
  • Utilizatorul se autentifică în portal*;
  • Se selectează secţiunea eAntreprenor 2012;
  • Se apasă butonul „Înregistrare”.

Fiecare echipă va avea o denumire unică. Regulile pentru denumirea echipei sunt următoarele: Nume comunitate_Nume echipă (ex: Balta Albă_promovare, Vişina_campioni IT, etc)


Procedura de încărcare a materialelor în portal

Încărcarea materialelor rezultate în urma competiţiei

  • se accesează portalul eComunitate.ro la adresa www.ecomunitate.ro;
  • responsabilul cu încărcarea materialelor se va autentifica în portal, apăsând butonul Autentificare;
  • se selectează secţiunea eAntreprenor 2012;
  • Se apasă butonul „Intră în cont”;
  • se selectează activitatea în care se încadrează materialele realizate;
  • se încarcă materialele aferente respectivei activităţi. Fiecare material încărcat trebuie să fie prefixat cu numele echipei.

 Utilizatorul are posibilitatea de a şterge materialele încărcate anterior, în cazul în care acest lucru este necesar.


DISPOZIŢII FINALE

Toate lucrările rezultate ca urmare a derulării competiţiei, înscrise în concurs şi încărcate în portalul eComunitate.ro, devin proprietatea MCSI.

MCSI îşi rezervă dreptul de a folosi materialele sau părţi din orice material, incluzând fotografii, create în cadrul competiţiei eAntreprenor.


Lunca Banului7

Fiind aşzată pe valea râului Prut, relieful predominant este seşul cu excepţia câtorva coline care se întind la vest de satele Lunca Veche, Oţetoaia şi Lunca Banului, cunoscute sub numele de „Chişul Iepurelui”, Pădurea Bastei şi colina „Saca”.citeşte tot textul

poza