 În Valea Viilor se află una dintre cele mai impresionante biserici fortificate din Transilvania. Biserica Sf.Petru, construită în sec. XIII, a fost amplificată și fortificată în sec. XV-XVI, lucrările fiind în linii mari terminate în 1520. Înconjurată de o puternică centură de ziduri și turnuri, biserica are ea însăși înfățișarea unui uriaș reduit, cu un turn deasupra corului și un turn pe Vest. La interior se păstrează un frumos tabernacol gotic și strane din stilul Renașterii timpurii.
Nava are un plafon boltit cu o rețea complicată de nervuri, care se sprijină pe 7 perechi de stâlpi, jumătate ascunși în zid. Un astfel de plafon are și corul.
La începutul sec. al XVI-lea, biserica a suferit unele modificări. În jurul anului 1520 intrarea principală din vest, sub clopotniță a fost zidită. În fața intrării a fost ridicat un contrafort, care la o înălțime de 10 metri, legat cu alți doi contraforți, formează un drum de strajă. Au fost deschise două intrări în biserică, una în partea de sud, cealaltă în nord. Fiecare poartă a fost înzestrată cu un grătar de apărare și un turn cu scară giratorie.
Transformări mari a suferit corul care a fost îmbrăcat cu zidul masiv al turnului, care se ridică deasupra în patru etaje. Deasupra primului acoperiș al turnului este un drum de strajă iar deasupra acestuia un al doilea acoperiș. În anul 1738, biserica suferă unele stricăciuni din cauza unui cutremur, reparațiile fiind gata în 1742. Renovări se fac în 1781 și 1826.
Biserica este înconjurată de un singur zid de incintă de la care s-au mai păstrat 4 turnuri (bastioane). Turnul estic este datat din 1501, dată care poate fi și a construcției zidului de incintă care a pastrat un drum de strajă boltit, mai ales în partea sudică, mai bine pastrat decât cel nordic.
În interior se păstreaza vechea cristelniță, strana preotului, datată 1526, altarul din 1779, cu sculpturi executate de Johann Folbarth din Sighișoara, plasată deasupra amvonului, din 1746, tabernacolului din partea nordică a corului datând din 1504.
Biserica – cetate propriu-zisă este compusă dintr-o incintă ovală cu arcade și coridor de apărare, dublată în nord și sud.
Frumusețea bisericii evanghelice fortificate precum și a patrimoniului construit existent în această localitate au fost câteva din argumentele pentru ca localitatea să fie inclusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO fiind protejată de legislația internațională în domeniu. |