Sculptorul din Rafaila, cunoscut în Europa datorită internetului
04.11.2009
|
S-ar putea spune că la 45 de ani, destinul lui Constantin Voicu a cunoscut o schimbare
imprevizibilă. După ce a ieşit la pensie, s-a întors în comuna natală, la Rafaila , situată la 50 km de Vaslui şi a început să sculpteze
icoane.
|
Rafaila este un sat mânăstiresc, înfiinţat pe vremea lui Ştefan cel Mare, în jurul
schitului călugărului Rafail, de la care satul şi-a luat şi numele. Legenda spune
că în timp ce
Ştefan cel Mare şi oştile sale se odihneau în Valea Stemnicului, pregătindu-se
pentru lupta cu turcii de la Podul Înalt , domnitorului i s-au înfăţişat doi fraţi, Radu
şi Irina, care s-au plâns că turcii le-au ucis părinţii şi l-au rugat pe voievod
să îl primească pe Radu în oaste, pentru a-şi răzbuna părinţii. Pentru curajul dovedit
de Radu în bătălia de la Podul Înalt, Ştefan cel Mare l-a împropietărit cu o parte
din Valea Stemnicului
. În anul 1500, Radu s-a călugărit, primind numele de Rafail şi a înfiinţat
pe moşia dăruită de către domnitor un schit din lemn , în jurul căruia s-a format satul Rafail.
Această legendă i-a dăruit pe cei din Rafail cu chemarea spre credinţă şi iubirea
de frumos.
Voicu Constantin
O chemare târzie
Acest lucru i s-a întâmplat şi meşterului Constantin Voicu. După ce a ieşit la pensie
şi s-a întors în sat, iar un preot de la Mânăstirea Rafaila i-a dăruit o icoană,
Constantin a pus mâna pe daltă şi a început să sculpteze icoane în tehnica basoreliefului . Fraţii săi au fost uimiţi de apariţia subită
a talentului pentru sculptură: “Eram singurul care nu avea înclinaţii artistice,
iar fraţii mei au rămas surprinşi că la vârsta mea m-am apucat de asta”,
spune Constantin Voicu.
«
Sunt foarte mulţumit de ajutorul pe care l-am primit de la Reţeaua
Electronică a Comunităţii Locale prin înfiinţarea site-ului, pentru că, deşi a fost
realizat de numai câteva săptămâni, a fost accesat şi din alte ţări din Europa.
Site-ul acesta mă ajută să ies în lume, ca lucrările mele să fie privite de iubitorii
de frumos de la noi şi din alte ţări, ceea ce nu-i puţin lucru. Eu vreau să arăt
că sunt mulţi meseriaşi în ţara asta şi cineva ar trebui să se intereseze şi de
oamenii aceştia care ştiu să facă ceva bun în Români.
» ne-a mărturisit Constantin Voicu.
La început, sculpta cu oarecare stângăcie. Apoi, pe măsură ce a deprins secretele
lemnului, a început să sculpteze compoziţii din ce în ce mai complicate, cu mai
multe personaje. Lucrările sale surprind secvenţe religioase sau istorice de o mare
putere spirituală. Toate basoreliefurile, atât cele mai simple, precum “Rugăciune” , cât şi cele mai complexe, precum “Naşterea
Domnului” sau “Cina cea de Taină”, poartă amprenta unei mâini destoinice şi inspirate,
a unui spirit bun şi înţelept. Secretul reuşitei sale stă în faptul că lucrările
sale sunt inspirate de legendarele locuri, legate spiritual de Ştefan cel Mare , domnitor al Moldovei, dar şi sfânt al
Ortodoxiei Româneşti: “Având norocul de a mă naşte într-o regiune foarte bogată
din punct de vedere spiritual, cu o istorie frumoasă şi dramatică, am avut parte
de nişte muze originale iar lucrările, la fel ca şi medievalele mânăstiri rupestre
din Nordul Moldovei, surprind religia, istoria, spiritul şi măreţia poporului lui
Ştefan cel Mare ”, spune sculptorul.
Cina cea de taina
Lucrări care se remarcă prin claritatea mesajului şi fineţea detaliilor
Cei trei fraţi Voicu sunt menţionaţi în monografia comunei Rafaila, întocmită de
profesorul Andone Cumpătescu: “Fraţii Constantin, Ionel şi Petrică Voicu, sunt fiii
Paraschivei şi ai lui Costică Voicu, om care s-a îngrijit ca toţi copiii săi să
înveţe şi să practice o meserie. Numai Ionel mai şi pictează. Ceilalţi feciori scuptează
în lemn, în aşa fel încât este greu de sesizat, cel puţin la unul dintre ei, Constantin,
care este graniţa dintre meseriaşul profesionist, de elită, şi sculptorul maiestrit”.
Specialiştii spun că lucrările lui Costantin Voicu se remarcă prin claritatea mesajului
şi fineţea detaliilor.
Bunavestire
“Site-ul de la RECL mă ajută să ies în lume”
Dar faima sculptorului din Rafaila a depăşit graniţele monografiei. Constantin Voicu
este cunoscut acum şi în Europa, graţie site-ului pe care i l-a făcut Ciprian Cercel, manager RECL
la Rafaila: “Cei din sat m-au întrebat dacă meşterul Constantin Voicu nu este cunoscut
pe internet, pentru că ar trebui să fie. L-am întâlnit, i-am spus că vreau să îi
fac acest site şi a fost de acord. Nu a trecut nici o lună de când am făcut site-ul
şi când m-am uitat la vizitatori am văzut că sunt accesări, nu numai din ţară, ci
şi din Germania şi alte ţări europene. Acum, i-am făcut şi traducerea în engleză
”.
Cina
Multe din icoanele sculptate de Constantin Voicu au ajuns în ţările Europei. "Site-ul
acesta mă ajută să ies în lume, ca lucrările mele să fie privite de iubitorii de
frumos de la noi şi din alte ţări, ceea ce nu-i puţin lucru”, ne-a mărturisit Constantin
Voicu. “Am mai vândut unele lucrări în afară şi prin cunoştinţe. Am dat în Spania,
Italia, Olanda, Belgia. Am avut o comandă şi din Anglia. Am lucrat mai mult după
un tablou, din Grecia, cu icoane din Grecia. De spirit bizantin. Dar ce au fost
lucrări mai importante le-am lăsat în familie, la nepoţi. Spre exemplu, cina cea
de taină au solicitat-o foarte mulţi, dar nu am dat-o. O am la nepoţi, la
Bistriţa”, spune sculptorul din Rafaila.
Resurse online:
PAPI Rafaila
Parteneriat pentru natură prin centrele PAPI din Rafailă şi Mărăşeşti
Maria Nistor, artista ţesătoare din Laslea, „vorbeşte” cu culorile
Icoane bizantine create la Voivodeni - Sălaj
Cursuri de antreprenoriat pentru meşteşugari