Loading date and time...

Premii şi distincţii

 

EPSA 2011

Proiectul „Economia bazată pe Cunoaștere” a primit o nouă certificare de bună practică în cadrul ediției 2011 a premiilor „European Public Sector Awards” (EPSA) din cadrul Institutului European de Administrație Publică.

Certificarea proiectului EBC ca „Best Practice” a venit în urma a trei etape de evaluare derulate până în prezent de un juriu experimentat desemnat de EPSA, rezultând o listă scurtă de 58 de nominalizați dintr-un total de 274 de proiecte din 33 de țări participante la ediția din acest an. Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin Unitatea de Management a Proiectului, a concurat la premiile EPSA 2011 la categoria „Smart Public Service in a Cold Economic Climate” – Servicii publice inteligente într-un context economic dificil. Dinstincția de bună practică oferită în acest an recompensează și certifică rezultatele remarcabile pe care le-a avut proiectul EBC până în prezent.

 

COMPUTERWORLD Honors Program

Unitatea de Management a Proiectului, din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, a fost desemnată ca Laureat în cadrul ComputerWorld Honors Program 2011.

Proiectul „Economia bazată pe Cunoaștere” se alătură altor 254 de proiecte nominalizate din 23 de țări, dintr-un total de peste 1000 de aplicanți din întreaga lume.

Evenimentul de decernare a premiilor va avea loc pe data de 20 iunie 2011, la Washington D.C., SUA.

 

ASOCIATIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI

Premiul I în cadrul Competiţiei Naţionale a celor mai bune practici din Administraţia Publică, la categoria "Îmbunătăţirea serviciilor publice printr-un management organizaţional şi al calităţii performanţei", organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în 2010.

Proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere este considerat un exemplu de bună practică în administraţia publică din România datorită rezultatelor remarcabile obţinute, a eficienţei demonstrate şi a practicilor inovative diseminate.

 

THE HIGHEST HONOR IN PROJECT MANAGEMENT

Finalist în cadrul competiției International Project Excellence Award 2010, la categoria "Project Excellence in Medium-Sized Projects", organizată de Asociația Internațională de Project Management.

Rigurozitatea implementării şi succesul înregistrat de Programul de instruire TIC în şcoală şi afaceri şi Portalul eComunitate, ce fac parte din proiectul "Economia Bazată pe Cunoaştere", au impresionat juriul IPMA (Asociaţia Internaţională de Project Management), care le recomandă drept una dintre cele mai importante realizări în domeniul managementului de proiect.

 

e-Inclusion 2008

Medalie în cadrul Competiției e-Inclusion organizată de Comisia Europeană, la secţiunea "Geographic Inclusion", Viena, 2008. Proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere este considerat un exemplu de bună practică pentru utilizarea eficientă a IT&C şi a tehnologiei digitale pentru combaterea dezavantajelor sociale şi a excluziunii digitale.

 

Premiile IT&C ale Romaniei 2006

Economia Bazată pe Cunoaştere a fost considerat "Proiectul cu cel mai bun conţinut informaţional" în cadrul Premiilor IT&C ale României – Bucurerști, 2006, pentru contribuţia la amplul proces de extindere a accesului la tehnologii informaţionale şi comunicaţii moderne pentru comunităţile rurale - Bucureşti, 2006.

Cursuri de calificare pentru operatori IT, facilitate de managerul RECL Vaideeni

04.12.2013
Peste 100 de persoane şomere din localitățile Vaideeni și Costești, din județul Vâlcea, se vor califica în domeniul operator introducere/ prelucrare şi validare date. Cursurile fac parte dintr-un proiect atras pentru cele două comunități vâlcene de către managerul RECL Vaideeni, proiect care constă în promovarea antreprenoriatului și formarea profesională pentru șomerii din mediul rural, în vederea facilitarii accesului la ocupare în activități non-agricole. Cursurile se vor finaliza cu diplome recunoscute la nivel național.

Proiectul este implementat de Fundaţia Societatea Civilă pentru Educaţie şi Informatizare din Bucureşti, care a încheiat încă din 2010 un parteneriat, în acest scop, cu Primăria şi Centrul PAPI Vaideeni şi Primăria Costeşti, ambele din județul Vâlcea.

Pentru că în cele două localități e prea puțină populație activă și pentru că sunt foarte puțini cei care au un loc de muncă, managerul RECL a căutat să faciliteze organizarea cât mai aproape de domiciliu acestor cursuri atât de necesare pentru membrii celor două comunități.

În acest sens, proiectul vizează promovarea antreprenoriatului și formarea profesionala pentru somerii din cele două comunități rurale, în funcție de nivelul de educație și interesele acestora cu scopul îmbunătățirii calității resurselor umane de aici si în vederea facilitarii accesului acestora în activități non-agricole.

Grupul ţintă - şomerii

Grupul ţintă al proiectului este alcătuit din şomeri tineri, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani, din comunele Vaideeni şi Costeşti. Şomerii cu şcoală generală nefinalizată beneficiază de consiliere în vederea conştientizării importanţei continuării studiilor. „În calitate de manager RECL am contactat Fundația Societatea Civilă pentru Educație și Informatizare, iar în funcție de nevoile comunității s-a hotărât organizarea a două cursuri, de antreprenoriat și operator introducere date. Cele dintâi se desfășoară chiar în incinta Centrului PAPI. Cursurile sunt acum în desfășurare, la ele participând peste 100 de persoane, dintre care 60 sunt din localitatea Vaideeni. Toți aceștia vor avea, după absolvirea lor, o șansă în plus pe piața muncii, dacă nu chiar în localitate, atunci sigur, în împrejurimi”, a spus managerul RECL Vaideeni, Alin Stație.

760 de ore, teorie şi practică

În prealabil, cursanţii au fost testaţi psihologic şi de asemenea le-au fost testate abilităţile cognitive generale, inteligenţa amoţională, abilităţile de leadership, motivaţie şi personalitate.

„Am informat şi consiliat 140 de şomeri tineri cu privire la importanţa calificării, importanţa continuării studiilor şi importanţa iniţiativelor antreprenoriale în funcţie de oportunităţile zonei. I-am consiliat şi pentru a redacta un CV şi pentru a fi capabili să susţină un interviu. Am organizat seminarii în vederea orientării în carieră a şomerilor. Practic, prin aceste cursuri, vom reuși să formăm profesional 119 şomeri tineri în domeniul antreprenorial şi în calificarea operator introducere/prelucrare şi validare date”, a declarat, la rândul său, managerul de proiect, Loredana Predescu.

Cursurile se desfășoară pe o perioadă de cinci luni, în total, 760 de ore, care includ pregătire teoretică și practică.

Proiectul se derulează pe o perioada de 19 luni și este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 “Investeste în oameni!”. Proiectul este construit în cadrul Axei Prioritare 5, „Promovarea măsurilor active de ocupare”, pe Domeniul Major de Intervenție 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea fortei de muncă”.

Articole similare:

600 de localnici instruiți până în prezent la PAPI Prundeni

Cursuri de IT pentru 200 de şomeri, la PAPI Teregova

Voturi: 0

Cuvinte cheie: Vaideenijudețul Vâlceaformare profesionalăoperatori ITreducerea șomajuluiFundaţia Societatea Civilă pentru Educaţie şi Informatizarefinanțare europeanăservicii PAPI

Simisna6

Comuna Şimişna este aşezată de-a lungul văii cu acelaşi nume, în Podişul Someşan, fiind situată din punct de vedere geomorfologic în piemonturile şi depresiunile de contact cu subcarpaţii interni ai Transilvaniei. Localitatea şimişană se numără printre cele mai mari şi mai frumoase aşezări rurale ale judeţului Sălaj.citeşte tot textul

poza